Alerg Open Race 50k pentru Alex si Radu!

 

Robert Constantin Zamisnicu Asociatia Alex, Radu si autismul

41.45142% Complete
20,726 RON
Sumă strânsă
50,000 RON
Target
3
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Bună,

Numele meu este Robert Constantin Zamisnicu și am 28 de ani. De mic mi-a plăcut să alerg. Am fost chiar selecționat în echipa de fotbal a școlii pentru abilitățile sportive (eram cel mai rapid). Visul de a deveni fotbalist s-a oprit în momentul în care am constatat că nu putem suporta cheltuielile necesare (echipament, cantonamente, etc).

În ciuda acestor lipsurilor, am continuat să fac mișcare, absolvind facultatea de Educație Fizică și Sport din București. În urmă cu 6 ani am descoperit alergarea montană și am început să particip la numeroase curse.

Spiritul meu competitiv și dragostea pentru natură m-au făcut să ating, alergând, cele mai înalte vârfuri montane din România. În urma acestor experiențe am conștientizat cât de recunoscător sunt pentru sănătatea mea, pentru abilitatea mea fizică de a face sport. 

Astfel am început să "aud" nevoia celor din jurul meu și să alerg în diverse scopuri caritabile. De exemplu, am reușit să "strâng" 190 km în 24h, pentru o fetiță diagnosticată cu autism.

În urma cu 2 luni am aflat și despre situația familiei Boian din Timișoara, familie cu 2 fii: Alex (11 ani) și Radu (9 ani).

Ambii băieți au fost diagnosticați cu Tulburare de Spectru Autist în copilăria mică. Mama, Georgiana, lucrează de acasă fiind nevoită să fie permanent în preajma lor.

Tocmai pentru că m-a sensibilizat cazul celor doi copii, dar și determinarea Georgianei în strădania de a-și recupera fii, am decis să mă implic.

Pe 14 iulie am alergat cursa 7500, proba de 100km, cu urcare de 3 ori la Omu. Apoi mi-am stabilit ca în ultimul weekend din luna Iulie să alerg distanța dintre București și Sibiu, aprox. 370 km, însoțit de ciclistul Ștefan Ionică (40 de ani). S-au adunat donații în valoare de aprox. 20.000 lei. 

O sumă impresionantă, dar insuficientă pentru visul mamei: un centru rezidențial în care viitorii ei adolescenți să poată locui și desfășura activități creative și terapii recuperatorii. 

 România nu are o strategie pentru integrarea în comunitate a persoanelor cu tulburare de spectru autist. Nu există servicii, nu există centre de zi, de tip respiro sau rezidențiale pentru nevoile lor.

“Pentru mine, lipsa perspectivei, viitorul incert, situația jalnică din centrele de stat sunt o sursă inepuizabilă de stress! Din aceste motive mi-am propus ca în următorii ani energia mea să se canalizeze spre crearea unui proiect autosustenabil, o casă în care copiii mei să își ducă viața după dispariția noastră - a parintilor; un proiect care să ajute și alte persoane cu dizabilități.

Un centru rezidențial pentru copiii diagnosticați cu TSA, în care părinții să aibă parte de acel respiro atât de necesar unei astfel de familii, iar copiii să fie stimulați așa cum au nevoie, să aibă parte totodată și de relaxare."

Un spațiu creativ, adaptat nevoilor lor, sau cum o denumește fiul cel mare, Alex, CĂSUȚA TUTUROR! 

Sper din tot sufletul ca acest efort al meu să trezească omenia din fiecare încât să o putem susține pe Georgiana în demersul ei, printr-o contribuție cât de mică! 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociatia Alex,Radu si autismul a fost infiintata in anul 2014. Este o persoana juridica de drept privat, nonguvernamentala, independent, apolitical si de beneficiu public. A pornit cu scopul principal de a sustine terapiile de recuperare a doi frati Alex si Radu, amandoi diagnosticati cu autism.

A fost odata ca niciodata un baietel special care visa sa aiba multi prieteni in jur. Mama lui a inchiriat o casuta unde sa faca terapii. Cand a vazut-o, baietelul pe loc i-a zis “Casuta tuturor”.

Ne dorim o locatie proprie unde copiii sa aiba parte de interventii terapeutice, sa le amenajam o sala senzoriala, sa organizam ateliere de art-terapie, melotarapie, afterschool special in cursul scolii si Club de vara in timpul vacantelor, workshopuri pentru parinti.

Anul acesta, Campionatul Mondial de 50km Alergare va avea loc la Braşov, pe 1 septembrie 2019. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Atletism, cu suportul tehnic şi logistic al subcomisiei de ultraatletism și în colaborare cu autorităţile locale. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul IAU – Asociaţia Internaţională de Ultramaraton, partener al IAAF – Asociaţia Int

 

3 Donații

Anonymous

50 RON
Sunteti un exemplu pentru noi familiile care ne plangem cat ne este de greu cand avem copiii sanatosi, cand noi habar nu avem ce inseamna greul. Dumnezeu sa va dea putere si sa va ajute sa duceti la indeplinire ce v-ati propus.
24 Aug 2019

Georgi

20,526 RON
Robert a alergat distanta dintre Bucuresti si Sibiu. Oameni faini i-au fost alaturi donand si am reusit sa strangem suma de 20525.71lei (prin donatii direct in contul Asociatiei Alex,Radu si autismul). Primele caramizi la Casuta tuturor au fost puse. Haideti sa construim impreuna,in continuare! Multumim
24 Aug 2019

Cornelia

150 RON
23 Aug 2019
Robert Constantin Zamisnicu : Asociatia Alex, Radu si autismul
Alerg Open Race 50k pentru Alex si Radu!